Chiricheș a ajutat-o pe Tottenham să se califice în 16-imile Cupei Angliei, fundașul român reușind să marcheze un gol în meciul cu Burnely. Fostul stelist a înscris în minutul 49 golul de 3-2, golul care practic a întors soarta jocului; Burnley o conducea pe Tottenham cu 2-0 încă din minutul 8, dar Spurs a reușit o revenire incredibilă și s-a impus cu 4-2.
În ciuda faptului că a avut o evoluție apreciată, Chiricheș nu are un loc asigurat în echipa lui Pochettino. Dacă zvonurile privind o eventuală plecare a sa în perioada de iarnă se pare că au încetat, englezii vorbesc acum despre o debarcare a românului la finalul sezonului.
The Telegraph anunță că Tottenham a ajuns la un acord cu Winston Reid, un fundaș în vârstă de 26 de ani, din Noua Zeelandă. Reid, care poate evolua ca fundaș central sau fundaș dreapta (exact posturile pe care este folosit Chiricheș), este jucătorul lui West Ham, dar a intrat în ultimele șase luni de contract, astfel că Tottenham îl va lua gratis la vară. Gruparea de pe White Hart Lane îi oferă lui Reid 60.000 lire sterline, salariu săptămânal, plus 1 milion de lire sterline la semnătură și promisiunea că va fi unul dintre jucătorii de bază ai echipei.
Potrivit sursei citate, Tottenham a câștigat cursa cu Arsenal pentru achiziția lui Reid. „Tunarii” l-au ofertat ofertat și ei pe Reid, oferind 3 milioane de lire sterline pentru un transfer imediat. Răspunsul lui West Ham a fost tranșant: „Mai bine îl pierdem gratis decât să-l cedăm pe suma asta”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER